Rapidul a reușit un meci bun contra Stelei și a condus ostilitățile o bună perioadă de timp pe teren, dar evoluția fotbaliștilor nu a fost răsplătită de conducere.
Daniel Pancu afirmă că jucătorii Rapidului vor boicota meciul cu Viitorul și nu se vor prezenta pe teren. Giuleștenii au recurs la această soluție după ce nu și-au primit salariile pe lunile februarie și martie.
„Suntem naufragiați la Pro Rapid. Este perfect adevărat, noi suntem gata să nu ne prezentăm la meciul cu Viitorul. U Cluj e în insolvență, Gloria e în insolvență, dar ambele sunt cu salariile la zi, doar la Rapid sunt datorii. Normal, ar trebui să ne luăm salariile pe februarie și pe martie. Eu nu l-am văzut pe administratorul judiciar până acum. Nu l-am văzut de mult timp nici pe domnul Taban. Dănuț Perjă e singurul care vine, dar nu știe nici el, săracul, ce să ne zică. Nu mai spun că cei de la Gloria Bistrița joacă și pe prime de joc. Am dat dovadă de mare caracter, nu am pierdut cu Steaua, viitoarea campioană. Nu ne mai prezentăm la antrenamente și nici la meciul cu Viitorul, din etapa viitoare”, a declarat Daniel Pancu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER